Când pisicile nu-s acasă..

Mie chiar îmi place Bucureștiul. Am stabilit o relație încă din facultate, când mai veneam în vizită la prietenele mele așa că metroul nu mai e demult un mister pentru mine. Îmi place la nebunie că sunt considerată un fel de guru al metroului, cea care știe toate rutele și toate stațiile. Ca să nu mai vorbesc de satisfacția enormă pe care o am când îmi cere o persoană necunoscută indicații și pot fi de folos.

Abia așteptam să încep să descopăr măreața capitală. Primul weekend după marea mutare se anunța extrem de interesant. Momentul pe care l-am așteptat trei ani de zile. Părăsirea cuibului. Tăierea cordonului ombilical cum zicea un prof de-al nostru. În urmă cu câteva săptămâni se vorbea chiar de o petrecere în noile noastre case. Schimbarea a survenit la vreo două zile după sosirea în București (ce-i drept, au avut și gândacii rolul lor în a ne tăia pofta de viață și de București în general) când lucrurile au început să nu mai funcționeze cum ne așteptam noi.

Am învățat să apreciem vechea zicală “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.” Și așa au început neînțelegerile (minore momentan) și sesizările.

Am nevoie de x lucru. E acasă. La cămașa asta merge x fustă. E acasă. Nu mai avem x chestie în bucătărie. Am eu acasă.  Concluzia inevitabilă: TREBUIE să merg acasă în weekend.

Păi cum? Weekendul ăsta? Și eu ce fac?

Nu vreau să spun că mie nu-mi e dor de casă, dar nu vreau să mă las să-mi fie. Oricum am atâtea case, nici nu aș ști de care îmi e mai dor. Sau de cine.

Nu-mi displăcea neaparat ideea de a sta singură așa că am început să mă împac cu gândul și să caut ceva de făcut. Undeva spre joi seara, făcusem deja cu Bibi un plan măreț de a descoperi Bucureștiul pe jos.

Vineri m-am trezit și era casa goală. Și liniște. Nu eram sigură dacă-mi place sau nu. Am deschis Radio Guerrilla, mi-am pregătit un Sunset de la Ceainărie, am privit lung în frigiderul gol și m-am băgat înapoi în pat cu o carte în mână, lăsând laptopul să ocupe patul gol de lângă mine.

Au trecut destul de repede două zile. Cu filme, cărți, râsete la școală, râsete la metrou, dormit prin străini cum ar zice Sică, dansat și cântat în toiul nopții (și în consecință deranjat vecinii care ne-au atenționat discret, bătând îm teavă). Ziua de sâmbătă a fost superbă, cu povești, prieteni dragi și cu acorduri de chitara in mansarda Incubator. Nu am apucat să colindăm Bucureștiul, dar plănuim să facem asta astăzi după ce mergem la film.

E frumos, dar tot lipsește ceva. Haideți acasă, mândrelor! Parcă e mai frig fără voi.

Alina

Advertisements

2 thoughts on “Când pisicile nu-s acasă..

  1. Spor la experiente inedite! Sa va explic cat de norocoase sunteti:
    1.Aveti prietenele aproape
    2. Nu impartiti baie+bucatarie cu 5 straini care au alte standarde de curatenie decat ale voastre
    3. Aveti mai mult decat 3 haine cu voi pt ca nu a trebuit sa faceti o selectie stricta, numai ca sa incapa si perna+ pilota de acasa in bagajul cu limita de greutate
    4. Tot ce e uitat acasa poate ajunge la voi destul de usor si la fel si voi acasa
    5. Chiar daca bucurestenii pot fi foarte diferiti de voi, pana la urma sunt aceeasi natie si gasiti usor lucruri in comun..si vorbiti aceeasi limba..mancati cam aceleasi chestii…de baut nu mai zic

    Lista poate fi foarte lunga! Va doresc sa va completati aceasta importanta experienta si cu una inafara tarii, lucrurile capata o mai mare anvergura si atunci veti vedea ce e cu adevarat important in viata voastra.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s