„Scrisoarea mea” sau „Aici este pustiu”

Atunci când v-am cunoscut nu știam ce avea să se întâmple. Nu aveam nici cea mai vagă idee că îmi veți schimba într-o oarecare măsura viața. Eram doar niște studenți ce nu aveau nimic altceva în comun decât seminarii și cursuri. Și poate jocuri de Mafia în Dado (n.r. bar din Brașov). Însă aceste lucruri nu au fost suficiente.

Recunosc și aș putea spune cu mâna pe inimă că dacă nu am fi fost colegi în PRIME Brașov și dacă nu am fi avut ocazia să ne cunoaștem într-un alt context, nu știu care ar fi fost șansele ca astăzi să scriu acest post despre voi. Cu alte cuvinte voluntariatul din perioada studenției ne-a apropiat, ne-a dat posibilitatea să ne cunoaștem noi limite, ne-a făcut să ne dăm seama de compatibilitățile dintre noi și să ne facem noi prieteni (chiar dacă nu duceam lipsă de ei). Dar mă voi opri cu acest subiect. Momentan nu contează cum ne-am cunoscut. Contează doar că s-a întâmplat.

După un an de zile în care ne-am făcut planuri, am stabilit obiective SMART imaginare și am realizat fișe Gantt fictive, venise momentul punerii acestora în practică. Decisesem că lumea este a noastră și ne hotărâsem asupra strategiei de asediere a Bucureștiului. Dar ce se întâmplă atunci când lucrurile nu decurg conform planului A? Treci la planul B.

Chiar dacă planul meu A nu a mai putut sta în picioare, planul B mă așteaptă să-l găsesc, el este acolo, stă cuminte și vrea să fie descoperit. Între timp tânjesc după zilele de vară petrecute cu voi. Visez la poveștile și la glumițele interminabile, la berile băute, la jocurile de fussball, sau la grătarele ținute la Teo. Mi-este dor de plimbările mai mult sau mai puțin nocturne, de mimă, de „poștitul” unui bidon de Cola/Pepsi (*Pepsi dat de Sică, desigur), de piesele pe care le cântam la unison atunci când eram la party-urile din oraș, de conferințele PRIME sau chiar de proiectele de la facultate. Mi se face pielea de găină atunci când îmi amintesc de toate acele momente petrecute împreună. Un joc de poker, un Monopoly, un Scrabble, un Whist… niciunul nu mai are farmec fără voi. „Haideți la teatru! Veniți?”.

Indiferent de piesa de teatru jucată, de party-urile din Brașov, de concertele ținute, de berea băută, de Saboteur-ul jucat, sau de plimbările făcute, nu mă mai pot bucura la fel. Totul s-a schimbat. Voi nu mai sunteți aici.

Astăzi am trecut pe lângă Vel Pitar dar nu am intrat în magazin să-mi cumpăr o „brioșicuțică” cu ciocolată. De ce? Pentru că fără voi nu avea niciun rost să-mi iau. Nu aveam cu cine să o savurez și cu cine să-mi împart plăcerea de a mânca o brioșă cu ciocolată. Am văzut și Gigi-ul adesea asaltat de noi, dar cui îi trebuia?

Au curs cafele, ceaiuri și sucuri, muzici bune, povești, experiențe, destăinuiri. Au fost zâmbete, dar și discuții, supărări și împăcări, seriale și idei împărtășite, cărți împrumutate (*Alioșa, nu am uitat de cărțile tale!). Am jucat basket, am făcut poze, am făcut gălăgie în bibliotecă și ne-am certat cu Piticul Roșu (n.r. bibliotecara – o femeie mignonă, roșcată și extrem de nesuferită). Am sărit în piscină la banchet, am prins răsăritul, am mers pe Cetate, la Turnuri și la Belvedere. Am gătit împreună, am făcut schimb de haine și de accesorii. Am făcut și chetă pentru chips-uri, pufuleți cu alune și sucuri. Ne-au plăcut bomboanele agricole mâncate la un joc de poker pe Str. Buzești nr. 2, am savurat negresele Teolinei sau supa cu tăieței de casă făcuți de Sică.

Am vizionat scurtmetraje, am fost la FatzaDa, am jucat „Pâs” in foișorul din Livadă, și ne-am petrecut timp de două săptămâni pe Str. Mică. Am vizitat Iașiul. Am cântat la Balenă… and what happens in Iashington stays in Iashington. Am stat de multe ori la coadă la gemulețul de la Nicoli. Ne-am plimbat din corpul S în corpul T sau în P. Am realizat filmulețe reușite și creative. Am organizat evenimente. Ne-am bucurat dar am și plâns împreună. Ne-am susținut reciproc.

Am fost la Noaptea Agențiilor în București, am pictat, am cântat și ne-am amuzat pe seama lui Sică și a micului incident cu Poliția locală. Am văzut străduțele întunecate de pe lângă Leo Burnett și un hotel luxos a căror spoturi exterioare îl puneau foarte bine în evidență pe Chiruță. Îmi trec atâtea amintiri prin minte încât mi-aș dori să mai am trei perechi de mâini ca să le pot scrie pe toate în același timp.

Mă plimb pe străzile din Brașov și îmi par goale. Orașul parcă nu mai are farmec. Și dintre toate lucrurile enumerate mai sus, cât și dintre cele pe care nu le-am precizat dar pe care toți le știm, cel mai tare îmi este dor de voi. Aștept ziua când voi reveni la planul inițial, căci povestea noastră continuă.

În altă ordine de idei mă bucur că am avut ocazia să vă cunosc și să descopăr ce oameni frumoși sunteți. Pot spune că am niște prieteni minunați și mă mândresc cu asta!

…aici este pustiu fără voi.

http://www.youtube.com/watch?v=nzQWmAwNNCw

Anca 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s