Personal spre Crăciun…

Ne-am întors toți acasă, noi 10, am lăsat Bucureștiul și ne-am întors în orașul nostru de suflet. Aici ne-am regăsit cu drag prietenii, familia, străzile vechi și ceaiul preferat. Am trecut cu bine de maratonul de mâncare din prima zi de Crăciun, am savurat pe nerăsuflate toate mâncărurile tradiționale, timp în care mama se auzea pe fundal  “mănâncă, mănâncă că la București o să duci lipsă”.

A doua zi de Crăciun am plecat să colindăm, ne-am echipat cu bocancii “nealunecoși”, mănușile mamei și fularul cel mai gros din casă. Am început cu cel mai îndepărtat cartier și cel mai îndrăgit profesor din facultate. Ne-am așezat strategic la colț de stradă și am început să repetăm cu voioșie colindele pregătite.  Emoționați și înfrigurați am ajuns la poarta cu pricina, clopoțelul mânuit de Sică suna voios. Am pătruns într-o casă mare, săsească, plină de bunătăți pregătite special pentru noi. “La prima casă este mereu mai greu” i-am spus domnului profesor, care ne-a ascultat colindele pițigăiate. Așa a început subiectul nostru de conversație care a durat în jur de 2 ceasuri.

Dupa prima oprire aveam mai mult curaj, dar ne lipseau oameni pe vocea a doua, după cum ne plăcea nouă să spunem. Așa s-au mai alăturat grupului Bibi, Viși și Bonciu. Am plecat mai departe spre casa Teodorei, aceasta ne-a așteptat cu negrese proaspăt scoase din cupor și vin fiert cu aromă de scorțișoară. Fetele, Alina și Geangălă (vocea primă) repetau de zori colindul, nouă ni se închideau ușor ploapele de la frigul pe care tocmai îl îndurasem. Ne-am trezit când Chiruță ne-a dat vestea că mai avem de colindat. La 10 minute distanță ne aștepta familia lui Viși, oameni cu spirit tânăr, cu vin bun și rachiu din belșuc. Aici am pierdut noțiunea timpului, toată lumea înfuleca cozonacul cu nucă din belșuc și vinul bun adus din beci. Viși nu ne mai văzuse de mult, credea că ne-am schimbat de când cu Bucureștiul, dar a rămas surprins plăcut când l-am invitat la noi în București pentru câteva zile.

Am plecat apoi spre casa Alinei, timpul nu ne ajungea, mai aveam atâtea de făcut și deja era târziu. La Alina ne-am încălzit cu o cafea și am savurat câte o bucățică de cicolată. Am fost prezentați pe rând părinților ei, ne descria pe toți cu entuziasm: “ea este Bibi, poartă cât mine și îmi împrumută papuci. Ea este Iuni, sigur o știi de la cursul festiv. Hai măi mamă că de Chiruță sigur ai mai auzit până acum”

Ultima casă a fost cea a Deliei, eram toți zâmitori, ne ieșise colindul mai bine. După ce ne-am așezat cu toții la masă și am început să comentăm de zori Vocea României, sună cineva la ușă. Dragul nostru Filip, s-a trezit să vină la colindat, toți am bufnit în ras, “Filip ne-a fost dor de tine, păcat ca ai pierdut toată distracția” i-am spus noi pe un ton ușor ironic.

Aștia suntem noi, cei 10, câteodată fericiți, câteodată supărați, câteodată departe de casă, dar de cele mai multe ori împreună!

Iunieta

Image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s