Ce încape într-o valiză?

ce incape intr-o valiza?În sfârşit m-am îmbarcat în personalul spre Bucureşti. Nu, nu m-am pierdut dar trebuia să vă las să credeţi că luni întregi, mâinile mele au fost ocupate cu bagajele voluminoase şi grele ce au reuşit să mă ţină în loc de la scris. Dar, odată instalată cu „strictul” necesar, mă pot bucura de această călătorie mult planificată şi aşteptată.

Cei care mă cunosc îmi spun că plecarea în Bucureşti îmi „şade” foarte bine până şi mama le dă dreptate spunându-mi mereu: “ce-ţi mai place gura cască!”. Da, îmi place şi pot afirma cu certitudine că nu m-aş mai întoarce acasă şi asta nu pentru că nu mi-ar fi dor, ci doar pentru simplu fapt că micuţa mea cameră cochetă a fost invadată de extratereştri. Îmi place să cred că nimic nu se pierde ci eventual totul se transformă, altfel nu-mi pot imagina cum doar în câteva luni dulapul meu şi-a schimbat look-ul: reuşind să slăbească până la 60 kg, înnoindu-se cu 40 de perechi de şosete de lână din colecţia de iarnă <grandma>.

Chiar dacă colegii de apartament îmi spun că mi-am luat până şi zestrea cu mine trebuie să-i întristez spunându-le că luna aceasta mă voi duce acasă pentru că mi-am uitat ceva de care nu mă pot dezlipi.

Eu: ALO Sică, ce faci?

Sică: Mă uit la Prison Break. Tu ce faci?

Eu: Sunt în tren. Poţi veni după mine la gară? Am un bagaj foarte greu.

Sică: Ce-ţi mai cari?

EU: Vopseaua de pe pereţi!

Bibi

Sursa foto: http://goo.gl/NxIXQ

Advertisements

Sâmbăta la noi în bătătură

SaturdayE o concepţie puternic instaurată în rândul celor mai dezvoltate şi adaptabile mamifere, oamenii, cum că sâmbăta, dom’le, vine la pachet cu multă relaxare şi distracţie. Mi-ar fi plăcut să nu fiu eu nenorocita care vine şi distruge una dintre motivaţiile celor care muncesc din greu în timpul săptămânii, părinţilor, oamenilor responsabili, dar eu zic că e musai să o spună cineva şi pe asta.

Ia să vă zic cum stă treaba cu minunata sâmbătă la ei…

Se trezesc şi îşi aruncă ochii direct la ceas, îşi dau seama că e târziu şi zboară din pat pentru că ştiu că au atâta treabăăă, bagă ceva în gură (rapid aşa că nu-i vreme), pleacă la cumpărături (dar nu oriunde, ci în piaţă, că doar ea are statut de „provider” sâmbăta), unde lasă jumate din salariu pe care tocmai l-au luat şi se întorc fuguţa acasă să se apuce naibii de curăţenie, că doar praful e de-un metru pe televizor. În timpul ăla mai trântesc şi o oală pe aragaz, gândindu-se că au nişte guri de hrănit. Îşi dau seama că nu pot amăgi cu un singur fel de mâncare şi că trebuie un meniu sănătos, măcar pentru 2-3 zile. Pănă să se aşeze frumos pe canapea şi să butoneze telecomanda, realizează că ziua lor s-a cam dus pe apa sâmbetei (amuzantă analogie) şi că e ora de culcare.

Ia să vă zic cum stă treaba cu minunata sâmbătă la noi (aştia mici de purtăm cu mândrie statutul de student şi de provincial)…

Nu stiu dacă ştiţi, dar în astrologie, sâmbăta are semnficaţia unei zile puternice, optimiste, generoase. Este ziua puterii creatoare, răscumpărătoare şi restauratoare. Ei bine, putem şterge cu lejeritate cuvântul „astrologie” pentru a-l înlocui cu „studenţie”.

Este creatoare pentru că ne creăm cât mai multe oportunităţi de a sta degeaba, de a ne uita la seriale sau de a ieşi în cât mai multe locuri, cu cât mai puţini bani.

Este răscumpărătoare pentru că e imposibil să treci peste această zi fără să eliberezi o bere din captivitate în schimbul unei sume de bani.

Este restauratoare pentru ca noi suntem cei care deţin această zi, cei care fac din ea exact ceea trebuie să fie, o zi destinată relaxării şi distracţiei.

Noi ne-am făcut deja planurile. Voi?

Ina

Be Right Back

Am fost puțin plecați. Dar am revenit. O să vă las să credeți că e de la sarmalele și salata beouf din timpul sărbătorilor, primite cu zâmbetul pe buze, deși stomacul implora să nu mai fie chinuit.

Urmează povestiri tot din capitală. De data asta, o capitală definitivă, sperăm. Cei care mă cunosc știau că eram prin București între două trenuri, ocazie cu care ajungeam să aflu câți copii are nașul sau destinația lui de mâine. Nu prea am fost  până acum de capul meu sau pe picioarele mele.  E de-a dreptul derutant. Începând de la cumpărături și terminând cu hainele din dulap.

Eu credeam până acum că frigiderul are o întreagă fabrică de mâncare undeva în spate și culmea, îmi furnizează exact salata aia de sfeclă care îmi place mie. Da, frigiderul are o fabrică șmecheră, se numește mama. Așa că la cumpărături am fost total pierdută. Prețuri, fructe, lactate, cântărit, calitate, termen de expirare, Babel în capul meu.

what to doȘtiți vorba aia a mamelor cu “Eu am muncit și am fost și la școală, să te văd pe tine.”? E adevărată, fraților! Dar nu cumva să ajungă și la ele, că se umflă în pene. Ne rămâne speranța weekendului rebel, cu bere și distracție. Că tot vorbim de bere.

Delia

Personal spre Crăciun…

Ne-am întors toți acasă, noi 10, am lăsat Bucureștiul și ne-am întors în orașul nostru de suflet. Aici ne-am regăsit cu drag prietenii, familia, străzile vechi și ceaiul preferat. Am trecut cu bine de maratonul de mâncare din prima zi de Crăciun, am savurat pe nerăsuflate toate mâncărurile tradiționale, timp în care mama se auzea pe fundal  “mănâncă, mănâncă că la București o să duci lipsă”.

A doua zi de Crăciun am plecat să colindăm, ne-am echipat cu bocancii “nealunecoși”, mănușile mamei și fularul cel mai gros din casă. Am început cu cel mai îndepărtat cartier și cel mai îndrăgit profesor din facultate. Ne-am așezat strategic la colț de stradă și am început să repetăm cu voioșie colindele pregătite.  Emoționați și înfrigurați am ajuns la poarta cu pricina, clopoțelul mânuit de Sică suna voios. Am pătruns într-o casă mare, săsească, plină de bunătăți pregătite special pentru noi. “La prima casă este mereu mai greu” i-am spus domnului profesor, care ne-a ascultat colindele pițigăiate. Așa a început subiectul nostru de conversație care a durat în jur de 2 ceasuri.

Dupa prima oprire aveam mai mult curaj, dar ne lipseau oameni pe vocea a doua, după cum ne plăcea nouă să spunem. Așa s-au mai alăturat grupului Bibi, Viși și Bonciu. Am plecat mai departe spre casa Teodorei, aceasta ne-a așteptat cu negrese proaspăt scoase din cupor și vin fiert cu aromă de scorțișoară. Fetele, Alina și Geangălă (vocea primă) repetau de zori colindul, nouă ni se închideau ușor ploapele de la frigul pe care tocmai îl îndurasem. Ne-am trezit când Chiruță ne-a dat vestea că mai avem de colindat. La 10 minute distanță ne aștepta familia lui Viși, oameni cu spirit tânăr, cu vin bun și rachiu din belșuc. Aici am pierdut noțiunea timpului, toată lumea înfuleca cozonacul cu nucă din belșuc și vinul bun adus din beci. Viși nu ne mai văzuse de mult, credea că ne-am schimbat de când cu Bucureștiul, dar a rămas surprins plăcut când l-am invitat la noi în București pentru câteva zile.

Am plecat apoi spre casa Alinei, timpul nu ne ajungea, mai aveam atâtea de făcut și deja era târziu. La Alina ne-am încălzit cu o cafea și am savurat câte o bucățică de cicolată. Am fost prezentați pe rând părinților ei, ne descria pe toți cu entuziasm: “ea este Bibi, poartă cât mine și îmi împrumută papuci. Ea este Iuni, sigur o știi de la cursul festiv. Hai măi mamă că de Chiruță sigur ai mai auzit până acum”

Ultima casă a fost cea a Deliei, eram toți zâmitori, ne ieșise colindul mai bine. După ce ne-am așezat cu toții la masă și am început să comentăm de zori Vocea României, sună cineva la ușă. Dragul nostru Filip, s-a trezit să vină la colindat, toți am bufnit în ras, “Filip ne-a fost dor de tine, păcat ca ai pierdut toată distracția” i-am spus noi pe un ton ușor ironic.

Aștia suntem noi, cei 10, câteodată fericiți, câteodată supărați, câteodată departe de casă, dar de cele mai multe ori împreună!

Iunieta

Image

Muzica, cea mai frumoasă parte din mine



Cluburile, discotecile sunt acele locuri întunecate acaparate de fum, unde conversațiile se transformă în monoloage datorită ”bass-ului turbat”. Noi oamenii, simțim nevoia să frecventăm aceste locuri, să evedăm din rutină  să ne descărcăm sufletul și să ne umplem cu energie.

Nu de multe ori reușim să ne încărcăm cu energie dintr-un loc unde lumea ne calcă pe picioare, ne afumă sau ne împinge. Bineînțeles că există și excepții, iar acestea  se datorează în principiu artiștilor pe care îi ascultăm și care ne dăruiesc muzica lor.

Aseară am fost la concertul caritabil Muzică pentru Viață, organizat de Iulian un tânăr care luptă pentru copilașii bolnavi de cancer. Artiști precum Alexandrina, Moonlight Breakfest, Les Elephants Bizarres, The Marker, Vița de Vie, Gojira, We Singing Colors  ne-au transmis energia lor și gândurile lor bune. Am dansat, am cântat și ne-am adus aminte ce frumos este să faci o faptă bună, mai ales că banii de pe bilet merg la niște copii cu probleme.

Am plecat de la concert la ora 03.00, ne dureau picioarele, spatele dar zâmbeam, eram fericiți. Mai aveam energie să cântăm, în drum spre casă fredonam încontinuu melodiile Alexandrinei. Dacă aveți ocazia să mergeți la concertele lor, nu ezitați, nu o să pierdeți banii pe care îi plătiți pe bilet, ci o să câștigați energie, entusiazm și multe gânduri bune.

muzica pentru viata

Sursă foto

Iunieta

3 căsi, cum ar zice sighișorenii.

Sighișoara, București, Brașov. Buricul Ardealului, capitala marilor șanse și în fine, provincia sau ardeleni prefăcuți, cum ar spune cei dintâi.

Sighișoara- Tărâmul tuturor posibilităților. Da, da, chiar Sighișoara. Oraș frumos înCETATEnit, ce te poate prinde ușor în mrejele iluziei „acasă”. Însă te trezesc  rapid sighișorenii, pentru că pseudo-ardelean fiind te-ai dat de gol și n-ai vorbit cu binecunoscutele maxime “căsi, mințește, însemnează”.

București- Locul unde prietenii fac să fie ACASĂ. Orașul unde cu o poză se face Crăciun și unde zăpada o să se topească la începutul verii, având în vedere cantitatea ei incomensurabilă. Cred că în București zăpada se dă pe cap de locuitor.

Brașov- Despre acest oraș ideal pentru care nu mi-am tăiat cordonul ombilical încă, îl voi lăsa pe prietenul Dobrică să vorbească. Nu de alta, dar am o vagă idee că poate să o facă mult mai bine decât mine. Nu mai e octombrie de mult, dar dragostea pentru felinarele de pe strada Paul Richter n-are ochi să vadă.

P.S. Dragă Răzvan, poate după vinul ăla fiert, ne încânți cu un articol despre iubirea iernatică.

Delia

Chek-in la mall

Societatea în care trăim a impus un anumit tipar, după care părinții noștri, sau chiar noi ne trăim viața și ne formăm obiceiurile. De câte ori vi s-a întâmplat să vă auziți părinții sau prietenii că-și  înnoiesc hainele de Paște, sau se tund și se aranjează înainte de Revelion? Ei bine, mie mi s-a întâmplat foarte des.

Zilele acestea am observat că aceste tabieturi sunt respectate cu strictețe și de foarte mulți bucureșteni, fie ei mici, sau mai înaintați în vârstă. Dacă se mai nimeresc și reduceri de preț la magazinele preferate, atunci ar fi bine să te ferești din drum. Bucureștiul este vestit pentru aglomerația lui,  pentru cozile pe care le întâlnești  chiar și pe stradă.  Imaginează-ți cum este ca toți acești oameni să fie conduși de un anumit instinct sau obicei primordial la mall.  Magazinele cu reduceri sunt pur și simplu asediate de o armată de oameni, iar în urma lor rămân haine călcate în picioare, etichete rupe și vânzători cu capsa pusă. Oare a cui este vina? Vina societății că ne învață să ne aranjăm doar înainte de sărbători, vina efectului pavlovian care ne determină să “salivăm” după reduceri, sau vina noastră că uneori uităm de bun simț?

Există totuși și oameni fericiți în toată această agitație, sentimentul că ultima pereche de pantaloni de la reduceri este exact mărimea potrivită, provoacă zâmbete și stârnește credința în miracole.

Image

P.S: evitați mall-ul Sun Plaza cât timp mai sunt reduceri la H&M

Iunieta